Carnagiu pe DN1, in Prahova. Accident intre o autobasculanta si un autocar, soldat cu 5 morti si multi raniti grav (UPDATE)
Un accident îngrozitor a avut loc, vineri de dimineață, în jurul orei 6.10. Un autocar cu călători a intrat în plin într-o autobasculantă, pe DN1 centura Ploiești Vest, zona Strejnic.
Poliția spune că autocarul făcea o cursă regulată pe traseul Mănești – Ploiești și circula pe prima bandă, pe sensul spre Brașov.
Din motive necunoscute, șoferul acestui autovehicul nu a văzut că se apropie de autobasculantă și a intrat în plin în ea. E posibil să fi adormit la volan sau să nu fi funcționat frânele.
Polițiștii rutieri confirmă că nu au găsit urme de frânare la locul accidentului.
Din primele informații, ISU Prahova a pus în aplicare planul roșu de intervenție, pentru că sunt 5 morți și mulți alți răniți grav.
“5 persoane aunt decedate, iar 27 au fost rănite.”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Prahova.
La fața locului au ajuns 22 de ambulanțe, din care 7 de la ISU.
Circulația în zonă a fost complet blocată.
UPDATE 1: COMUNICAT OFICIAL ISU PRAHOVA
“În această dimineață în jurul orei 06:11, pe DN1 în dreptul localităţii Strejnic a avut loc un accident rutier grav care a avut ca urmare decesul a 5 persoane și rănirea gravă a 28 de persoane (11 bărbaţi, 16 femei 1 copil) care au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din municipiul Ploieşti.
La fața locului s-a declanșat planul roșu de intervenție, ceea ce presupune mobilizarea unui număr important de ambulanțe și echipaje de intervenție. Astfel, la locul accidentului s-a intervenit cu 8 ambulanțe SMURD, 2 autospeciale pentru descarcerare, 1 autospecială de transport victime multiple, 1 autospecială de intervenţie la accidente colective şi calamităţi, 1 Spital Mobil, 3 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, 7 autospeciale de primă intervenţie şi comandă, şi 14 ambulanțe SAJ. Intervenția pentru salvarea persoanelor implicate în accident a fost realizată de 83 de pompieri (19 ofiţeri şi 64 subofiţeri), alături de aceștia acționând și medicii și asistenții medicali, polițiști și jandarmi.
Echipajele de poliție au asigurat devierea traficului din zonă pentru a permite intervenția echipajelor medicale și transportul răniților către spital. De asemenea, echipe de jandarmi au asigurat perimetrul zonei de intervenție.
Toate victimele au fost transportate la spitalul județean Prahova, unde există deja echipe de polițiști și psihologi pentru identificarea rapidă a victimelor și consilierea familiilor.
Cum majoritatea persoanelor care se aflau în microbuz provin din comuna Măneşti, sat Coada Izvorului, acolo au fost deja trimise echipe de polițiști pentru a lua legătura cu familiile.
Au fost deschise două linii telefonice pentru rudele și familiile celor implicați în accident – 0244515933 și 02445515946.
Acțiunea de intervenție la fața locului a fost coordonată de către Rodica Paraschiv, Prefectul județului. Aceasta s-a deplasat la locul accidentului și ulterior în satul Coada Izvorului din comunca Măneşti, informându-l periodic de dinamica situației pe ministrul afacerilor interne.”

