Câmpina: Un individ și-a terorizat vecinii, dar a fost reținut de polițiști
La data de 22 august a.c., în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au fost sesizați direct de către 3 bărbați, din aceeași familie, cu privire la faptul că în noaptea de 21 spre 22, în jurul orei 00:00, vecinul acestora le-ar fi adresat injurii și amenințări cu acte de violență, având un cuțit în mână.
Același individ, un bărbat în vârstă de 60 de ani, și-a stropit cu benzină propriul imobil, iar în urma incendiului a fost afectat acoperișul locuinței sale pe o suprafață foarte mică, nefiind constatate alte distrugeri.
Astfel, în baza probatoriului administrat față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere prin incendiere, tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare.
Ziarul de Ploiești