Campina: Un adolescent de 16 ani a uimit politistii, pentru ca a dat dovada de tupeu infractional

0 230

retinut-politieRecent, poliștii câmpineni de investigații criminale au fost sesizați despre un furt comis din incinta unei societăți comerciale.

În urma investigațiilor efectuate, au identificat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un adolescent de 16 ani, din localitate, pe care l-au și depistat pe raza municipiului.

Având în vedere faptul că aceeași persoană mai era cercetată într-un alt dosar penal aflat în lucru, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere, s-a dispus reunirea dosarelor în cauză.

Polițiștii susțin că, în octombrie anul trecut, același puști ar fi sustras un autoturism, pe care l-ar fi condus pe D.N.1 fără a deţine permis de conducere, tamponând altă mașină parcată pe marginea părţii carosabile.

Din această cauză, s-a dispus reţinerea bănuitului pe o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

 
Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.