Câmpina: Șofer reținut după ce a avariat un gard și o țeavă de gaze, sub influența alcoolului
La data de 2 martie a.c., în jurul orei 22:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră în oraș, au fost sesizați despre faptul că ar fi avut loc un accident rutier pe strada Bobâlna, fiind posibil ca șoferul să se afle sub influența băuturilor alcoolice.
La fața locului, a fost identificat un bărbat de 69 de ani, din municipiu, din primele verificări reieșind faptul că în timp ce se deplasa pe strada Bobâlna, la un moment dat ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu gardul unei societăți comerciale, avariindu-l.
Ulterior, bărbatul s-ar fi urcat din nou la volan, efectuând manevra de mers înapoi, moment în card ar fi intrat în coliziune cu o țeavă de gaze, producând avarii și acesteia.
La testarea cu aparatul etilotest a bărbatului, aparatul a indicat valoarea de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În baza probatoriului administrat, față de conducătorul auto a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Ziarul de Ploiești