Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Câmpina: O seară de grație și rafinament pe scena Casei Tineretului

0 276

Pe 3 noiembrie 2025, de la ora 19.00, pe scena Casei Tineretului din Câmpina va avea loc un eveniment cultural de excepție: „Lacul Lebedelor“, capodopera baletului clasic semnată de Piotr Ilici Ceaikovski, interpretată de compania internațională European Classical Ballet, ca parte din turneul său național.

Povestea prințesei Odette, prizonieră a unui blestem și mântuită prin puterea iubirii, continuă să cucerească inimile spectatorilor de pretutindeni. Muzica inconfundabilă a lui Ceaikovski, dansul plin de grație și decorurile de poveste creează o atmosferă în care fiecare pas devine emoție, iar fiecare gest, artă pură.

Această producție aduce la Câmpina o distribuție internațională de dansatori de excepție, costume fastuoase și decoruri spectaculoase. Publicul este invitat să pășească într-o lume a visului și a frumuseții absolute, într-o seară în care baletul clasic își arată întreaga putere de a emoționa și de a inspira.

Pentru comunitatea câmpulungeană, este o ocazie specială — o întâlnire cu eleganța și rafinamentul artei dansului, o selecție de momente create pentru a rămâne în memorie mult timp după căderea cortinei. Sala Casei Tineretului va deveni pentru o seară locul în care frumusețea ia formă și voce prin mișcare și muzică.

Biletele sunt deja disponibile! Pot fi achiziționate on-line, de pe www.ticketstore.ro și www.iabilet.ro, precum și de la Casa Tineretuului.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.