Campina: A III-a expozitie de pasari de curte si ornamentale, porumbei, iepuri si alte animale intre 12-14 febr. 2016
Asociația Crescătorilor de Animale, Păsări și a Producătorilor Agricoli „Pleșuva” Comarnic va organiza, în perioada 12 – 14 februarie 2016, la Casa Tineretului din Câmpina, a III-a ediție a Expoziției de păsări de curte și ornamentale, porumbei, iepuri și alte animale. Ocazie cu care va avea loc și un târg de produse tradiționale.
Evenimentul va găzdui o parte dintre cei 800 de membri ai asociației din Prahova, respectiv ciobani și crescători de animale și păsări.
Exponanții plătesc o taxă modică de 1 leu pe cușcă, în timp ce biletul de intrare, solicitat de către gazde, va fi în jur de 5 lei/ vizitator.
Prahovenii care vor veni la Câmpina vor avea ocazia să vadă peste 30 rase de găini (între care brahma, cochinchina uriaș , italiană, orpington, gât golaș de Transilvania – rasă autohtonă, minorca, phoenix, cochinchina pitic, wiandotte etc. ), porumbei ornamentali, iepuri (uriaș german, berbec german, neozelandez ș.a.m.d.), papagali, purcei vietnamezi și alte animale.
Expoziția este cu vânzare, iar organizatorii așteaptă în continuare sponsori. Detalii primiti la tel. 0753.300.301
Anul trecut, Asociația Crescătorilor de Animale, Păsări și a Producătorilor Agricoli „Pleșuva” Comarnic a făcut și o surpriză copiilor de la centrele din județ, aducându-i la expoziție cu ajutorul firmei Dan Sepși Transport.