Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Ca să scape de închisoare, șeful ISCIR a recunoscut că a cerut mită unor subalterni, la Sinaia

0 332

Ca să scape de închisoare, șeful ISCIR a recunoscut că a cerut mită unor subalterni, la Sinaia, și a încheiat cu DNA un acord de recunoaștere a vinovăției.

Viorel Părpăneaţă, inspector de stat şef în cadrul Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR), a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție.

El a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, prin care recunoaște că le-a cerut subalternilor săi șpagă, el fiind prins de altfel în flagrant.

Potrivit unui comunicat al DNA, în prezența avocatului, Viorel Părpăneaţă a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv inspector de stat şef al ISCIR.

Procurorii anticorupţie au notat că, pe data de 20 mai, în cadrul unei şedinţe de management organizată la un hotel din Sinaia, judeţul Prahova, Viorel Părpăneaţă, în calitatea menţionată, ar fi pretins de la fiecare dintre şefii inspecţiilor teritoriale din cadrul ISCIR câte 1.000 de euro lunar pentru menţinerea lor în funcţie.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Bucureşti.

Rămâne la latitudinea judecătorilor, însă, dacă vor accepta sau nu acordul de recunoaștere a vinovăției.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.