Brasov: Mai nou, talharii de pe strada poarta fuste !
Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Brașov au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a două femei. Acestea sunt acuzate de tâlhărie.
Tinerele de 26, respectiv 24 de ani, din Săcele, în timp ce se aflau în pasajul subteran de pe Bulevardul Victoriei din municipiul Brașov, au deposedat două persoane de telefoanele mobile iar la încercarea acestora de a le recupera, i-au agresat pe aceștia.
Persoanele au fost introduse în arestul I.P.J. Brașov și sunt cercetate în continuare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată, respectiv furt calificat, împotriva acestora fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

