Bărbat rănit destul de grav, după o explozie la un canal colector din incinta rafinăriei Petrotel-Lukoil

Un bărbat de 58 de ani, angajat al rafinăriei Lukoil din Ploiești, a suferit un traumatism cranio-facial și un traumatism la nivelul piciorului stâng, după ce a fost izbit de un capac de beton, aruncat de o explozie accidentală.
Conform primelor informații, deflagrația a avut loc la un canal colector în care se scurseseră reziduuri petroliere, nefiind urmată de un incendiu.
Victima se pare că efectua lucrări de reparații în zonă, dar nu știm sigur dacă din cauza acestora s-a declanșat explozia.
Bărbatul a fost preluat în stare de conștiență și transportat la UPU Ploiești.
Rafinăria Petrotel Lukoil Ploiești este oprită în perioada 17 octombrie – 30 noiembrie 2025, pentru că se află în revizie capitală, lucrările vizând atât instalațiile tehnologice, cât și unitățile auxiliare.
Potrivit unui comunicat al societății, ploieștenii fuseseră informați că, în timpul proceselor de oprire şi pornire, pot apărea zgomote mai puternice decât în perioada de funcţionare normală. De asemenea, în zona perimetrală a rafinăriei pot fi percepute mirosuri specifice de produs petrolier, fără ca acestea să depăşească limitele admise, se menţionează în același document.
Ziarul de Ploiești

