Avertisment ANAF – un fals mesaj de plata indeamna contribuabilii sa achite o taxa inexistenta

0 140

Având în vedere sesizările cetățenilor privind seria de mesaje primite pe e-mail în legatură cu plata unei așa zise taxe anuale de 278 lei (de la adresa de e-mail taxa@finante-romania.ro) pentru utilizarea serviciilor de internet, Ministerul Finanțelor Publice atrage atenția și adresează rugămintea celor care primesc astfel de mesaje să nu dea curs solicitării și să nu efectueze nicio plată în sistemul specificat în mesaj.

Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Naționala de Administrare Fiscală nu au transmis niciun mesaj privind plata vreunei taxe de utilizare a internetului.

Precizăm că organul fiscal nu poate solicita achitarea taxelor prin intermediul a diferite sisteme de plăți, precum BITCOIN, respectiv ca nicio taxă nu poate fi ștearsă automat din baza de date.

Întrucât asupra acestui fapt există suspiciunea unei tentative de fraudă, vă asigurăm că vom lua toate măsurile necesare în vederea depistării persoanelor vinovate.

Reclama dupa Articol – Banner 3
Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.