Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Autoritățile din Păulești au decis să decolmateze cursurile de apă din comună

0 708

Autoritățile din Păulești au decis să decolmateze cursurile de apă din comună, pentru a preveni inundațiile, în sezonul ploios.

În ultimele 2 zile, nordul județului Prahova a fost sub Cod galben de precipitații.

Cum în perioada mai – iulie sunt așteptate ploi mai bogate, Primăria Păulești a luat hotărârea de a interveni din timp.

Astfel, principalele cursuri de apă care străbat localitatea vor fi decolmatate.

Ați văzut că, în ultima perioadă, ne-am confruntat cu mai multe fenomene meteo extreme, inclusiv la noi în județ. În primăvara anului trecut am avut inundații, deoarece a plouat masiv. Cum pe raza comunei Păulești au apărut multe case noi, apele pluviale reprezintă o problemă majoră. Ca să stopăm efectul negativ, vom decolmata pârâurile Strâmba și Bleaja, precum și micii lor afluenți, dar și canalale care colectează volume mari de apă. Contractul a fost semnat, urmează să demarăm lucrările efective” – a declarat primarul Sandu Tudor.

În acest sens, Primăria Păulești a alocat o sumă din bugetul local.

Autoritățile comunei au precizat că vor fi efectuate și lucrări de regularizare albii și curățare șanțuri de vegetația bogată (VEZI FOTO).

În ceea ce privește pârâul Dâmbu, acesta intră în sarcina celor de la Apele Române, care ar trebui să acționeze similiar.

Ziarul de Ploiești

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.