Au fost prinși hoții care au furat un ceas de lux dintr-o locuință ploieșteană

Polițiștii de la Biroul de Combatere a Furturilor din Locuințe Ploiești au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, în municipiile București și Ploiești, dar și în comuna Mogoșoaia la persoane bănuite de furt calificat.
Patru bărbați, cu vârstele de 22, 33, 34 și respectiv 36 de ani, au fost aduși la sediul unității de poliție, în vederea audierii.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Conform anchetatorilor, în noaptea de 11 spre 12 septembrie a.c., trei dintre suspecți ar fi intrat, fără drept, în interiorul unei locuințe din municipiul Ploiești și ar fi sustras un ceas.
Prejudiciul este estimat la aproximativ 3.800 de lei.
Ziarul de Ploiești

