ANSVSA: Salamul de Sibiu, fabricat în județele Prahova și Bacău, va fi exportat în Statele Unite

0 717

Salamul de Sibiu va fi exportat în Statele Unite ale Americii, ca parte a strategiei ANSVSA de a deschide noi piețe de desfacere, au anunțat reprezentanții Autorității Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

La sediul ANSVSA a avut loc o întâlnire tehnică, coordonată de vicepreședintele dr. Ioan Oleleu, cu reprezentanții ANSVSA, DSVSA Bacău și Prahova și reprezentanții managementului unităților producătoare de Salam de Sibiu SC SALBAC SA din Bacău și SC Recunoștința Prodcom Impex SRL din Prahova (cu fabrica pe raza comunei Filipeștii de Pădure).

Tema întâlnirii a reprezentat-o discutarea cerințelor transmise de către Departamentul pentru Agricultură al SUA, în vederea demarării exportului de salamuri crud-uscate din România în SUA.

Ca urmare a misiunii desfășurate în România de către reprezentanții Food Safety and Inspection Service (FSIS), în perioada 31 august – 29 septembrie 2021, ANSVSA a continuat demersurile pentru redobândirea echivalenței sistemului de inspecție a cărnii din România cu cel din SUA, reluarea exporturilor de produse din carne în recipiente ermetic închise (conserve) și demararea exporturilor de salamuri crud-uscate din România în SUA.

Înființată în anul 2000, fabrica Recunoștința din Filipeștii de Pădure produce, în prezent, 150 de tone pe zi, iar gamele includ produse fierte afumate, crud-uscate, specialități şi Salamul de Sibiu, care necesită un certificat special de producție.

Începând din iunie 2017, Recunoștința Prodcom Impex susține că a eliminat din lista ingredientelor soia, glutenul, coloranții artificiali, MSG si amidonul.

Produsele fabricate la Filipeștii de Pădure se regăsesc în Marea Britanie, Irlanda, Italia, Spania, Austria, Germania, Belgia, Danemarca, Suedia, Olanda, Luxemburg, Elveția, Cipru, Grecia, Franța, Republica Moldova.

Grupul controlat de Radu şi Cristina Timiş investeşte, în acest an, 50 de milioane de lei în retehnologizarea fabricii de mezeluri din Filipeştii de Pădure, în capacitatea de cazare a conacului Casa Timiş din localitatea Chiţorani din acelaşi judeţ şi în producţia de energie pentru autoconsum.

Ziarul de Ploiești

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.