Andrei Volosevici îl provoacă pe Mihai Polițeanu să spună dacă menține subvenția la agentul termic pentru ploieșteni
Andrei Volosevici îl provoacă pe Mihai Polițeanu să spună dacă menține subvenția la agentul termic pentru ploieșteni, la același nivel ca în sezonul rece trecut.
Actual edil-șef al municipiului i-a solicitat, astăzi, primarului ales la alegerile locale din acest an să propună public valoarea maximă a subvenției la energia termică ce va fi livrată populației, în sezonul de iarnă 2024-2025, care va începe la 1 octombrie 2024.
Momentan, ploieștenii abonați la Termo Ploiești plătesc un preț de 222,49 lei/Gcal cu TVA, în condițiile în care costul de producție ar fi de aproximativ patru ori mai mare.
„În funcție de răspunsul domnului Mihai Polițeanu, primarul ales al municipiului Ploiești, vom şti cu ce propunere venim în Consiliul Local, în ședința ordinară de lucru din luna septembrie” , a precizat Andrei Volosevici.
Mihai Polițeanu nu a răspuns deocamdată, dar anterior a dat de înțeles că situația financiară a bugetului local nu mai permite menținerea subvenției la același nivel.
În luna august, iată ce scria primarul ales: „Ne-am încălzit pe datorie în ultimii 5 ani, datorie pe care tot noi trebuie s-o plătim. Trebuie să ieșim din minciună, altfel sistemul de termoficare din Ploiești va intra în colaps”.
Pentru că Primăria Ploiești nu și-a achitat datoriile către Termo, rezultate din subvenționarea costului de producție al gigacaloriei, nici societatea de termoficare nu a putut contracta un nou credit bancar, pentru a achiziționa gazele necesare sezonului rece 2024 – 2025.
Conform lui Polițeanu, ar fi nevoie de 78 milioane de lei, care trebuie să fie disponibile până la 1 noiembrie (termenul limită de plată a gazelor înmagazinate).
Se anunță, așadar, o iarnă cu emoții pentru ploieștenii de la bloc.
Ziarul de Ploiești