Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Ancheta de coruptie de la Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti continua

0 319

Chiar dacă fostul manager al SJU Ploieşti, Alexandru Băloi, a fost trimis în judecată de către DNA, ancheta de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti continuă. Surse judiciare susţin că au fost descoperite noi fapte de corupţie şi că un nou dosar a fost disjuns din cel finalizat.

Potrivit rechizitoriului prin care Băloi a fost trimis în judecată de DNA, inculpatul, care a fost prins în flagrant, a negat iniţial că ar fi primit mită, însă ulterior şi-a recunoscut parţial faptele.

”Pe parcursul urmăririi penale, acesta a avut o atitudine oscilantă, trecând de la negarea în totalitate a faptelor la recunoaşterea parţială a acestora”, se arată în rechizitoriului prin care managerul SJU Ploieşti a fost trimis în judecată.

Tot din rechizitoriu rezultă că se efectuează cercetări cu privire la alte fapte de corupţie, care ar fi fost comise atât de către Alexandru Băloi, cât şi de alţi funcţionari din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti

Astfel, conform documentului citat, procurorii DNA au dispus, pe de o parte, disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor faţă de Ion Alexandru Băloi pentru infracţiunea de luare de mită, faptă comisă în luna decembrie 2013, pentru care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.