Pentru localnici nu ar trebui să fie o surpriză, deși unii s-au dovedit sceptici în momentul când primarul Marius Constantin a lansat proiectul, considerându-l doar o promisiune electorală.
Ei bine, se intră în linie dreaptă. În următoarele 18 luni, asocierea de firme SC Building General Construct SRL, SC General Invest SRL, SC Fadmi Prod SRL și SC GPK Infrastructure Design SRL trebuie să execute lucrarea.
Terenul a fost curățat de vegetație, în zona unde există fostul conac al prințesei Cleopatra Trubeţkoi, care în anii comunismului a fost transformat în spital de boli infecțioase.
“Vor fi două șantiere simultane, pentru că se va lucra atât la ridicarea unui nou corp de clădire, care va fi legat de clădirea actuală printr-un pasaj de sticlă, cât și la amenajarea trotuarelor în zona Tufeni. Sper ca firmele implicate să-și dea silința să termine în termenul contractat și promit băicoienilor că voi verifica personal desfășurarea lucrărilor. Consider că este cel mai ambițios proiect cultural din Prahova, din ultimii ani” – a declarat edilul orașului Băicoi.
La final, localitatea va avea un nou cinematograf, o sală de spectacole – cu 400 de locuri, o sală de festivități, dar și spații unde vor fi amenajate ateliere pentru copii: de teatru, de pictură, de dansuri moderne, de dansuri populare, de studiere a instrumentelor muzicale, de canto etc.
În fața noului Centru Cultural se va amenaja un spațiu verde modern.
De asemenea, se vor construi trotuare și piste de biciclete, pe o lungime de aproximativ 12 kilometri.
Ziarul de Ploiești