Un discret milionar in euro din Campina, pe cale sa cumpere clubul de fotbal Astra? Ioan Niculae vrea să scape de echipă, după ce aceasta a ajuns pe ultimul loc.
Cu numai un punct obținut în acest campionat, după 7 etape, Astra se află pe loc retrogradabil și pare să fie ciuca bătăilor în Liga I.
La această situație s-a ajuns și din cauza conducerii, care nu este în stare să asigure o finanțare normală la club.
Ioan Niculae dă semne tot mai clare că vrea să împartă povara sau chiar să scape definitiv de ea.
Cel care l-ar putea ajuta în acest sens este Augustin Constantin Oancea (47 de ani), proprietarul Tinmar Ind, una dintre cele mai importante companii furnizoare de energie din România.
Discretul milionar din Câmpina a mai investit bani la Astra, dar fără să se implice oficial în administrarea clubului.
CITEȘTE ȘI: Unul dintre cei mai bogati milionari din Prahova sta in Campina si nu este cunoscut aproape de…
„Oancea a intrat de multe ori în vestiar și le-a dat jucătorilor prime după diferite meciuri. A fost o perioadă grea, dar ne-a ajutat. A fost mereu alături de noi”, au declarat surse din cadrul clubului alb-negru, pentru Pro Sport.
Tinmar este sponsor principal la Astra, cotizând cu 600.000 de euro pe an la bunăstarea echipei de fotbal.
Augustin Constantin Oancea trăiește în prezent la București, dar are proprietăți și în Câmpina.
Ziarul de Ploiești