„Peste 13,5 milioane de euro pentru comunități de energie în Prahova, cu finanțare nerambursabilă de 98%”

Interviu cu Andrei Crăciun, Greenpeace România

Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouri fotovoltaice, baterii de stocare și pompe de căldură pentru gospodării și blocuri de locuințe. Finanțarea poate fi accesată până la 31 martie 2027.

Cetățenii, asociațiile de proprietari, organizațiile locale și primăriile pot colabora pentru a produce și utiliza energie regenerabilă. Pentru județul Prahova sunt disponibili 13,54 milioane de euro.

Detalii în interviul realizat cu Andrei Crăciun (FOTO), campaigner la Greenpeace România.

– În primul rând, ce înseamnă o comunitate de energie?

– O comunitate de energie înseamnă că mai mulți cetățeni, singuri sau împreună cu primăria, firme mici sau asociații, se organizează pentru a produce și gestiona energie regenerabilă în beneficiul membrilor. În România, cel puțin cinci membri (care pot fi persoane fizice, autorități locale, IMM, asociații sau fundații) se pot organiza într-o entitate cu personalitate juridică, al cărei obiectiv principal este să le ofere avantaje de mediu, economice sau sociale. Ulterior, aceasta se înregistrează în Registrul național al comunităților de energie, printr-o procedură relativ simplă.

Un exemplu simplu, cinci vecini pot înființa o comunitate de energie pentru a produce energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice și a beneficia împreună de aceasta. O asociație de proprietari poate organiza un proiect prin care să producă energie pentru consumul părților comune ale blocului sau pentru locuințele membrilor. La fel, locuitorii unei comune se pot organiza, singuri sau împreună cu primăria, pentru a produce energie destinată gospodăriilor, școlii sau altor clădiri publice din comună.

– Cum se pot implica cetățenii și asociațiile de proprietari?

– Cetățenii și asociațiile de proprietari pot înființa o comunitate de energie sau se pot alătura unui proiect inițiat de o altă entitate, de exemplu, de o primărie. În ambele cazuri, primul pas este să se informeze, să discute cu vecinii și să aducă mai mulți oameni în jurul aceleiași idei: putem produce împreună energia de care avem nevoie. Apoi pot urmări oportunitățile de finanțare disponibile.

Un exemplu este Programul Tranziție Justă, care include oportunități de finanțare și pentru județul Prahova, pentru dezvoltarea comunităților de energie și instalarea de panouri fotovoltaice, baterii de stocare și pompe de căldură. Cetățenii interesați se pot informa despre condițiile de participare, apelurile disponibile și formele de sprijin pentru dezvoltarea unor astfel de proiecte.

– Care sunt condițiile de finanțare?

– Finanțarea acoperă proiecte care pot include instalarea de panouri fotovoltaice, baterii pentru stocarea energiei și pompe de căldură. Pentru a obține fondurile, trebuie depus un proiect care să descrie soluția propusă, beneficiarii, costurile și rezultatele așteptate, împreună cu documentele solicitate în ghidul de finanțare. Sunt prevăzute și costuri pentru consultanță și managementul proiectului, astfel încât solicitanții să poată apela la specialiști pentru pregătirea și implementarea acestuia.

Condițiile concrete diferă în funcție de apel, așa că este important ca cei interesați să consulte ghidurile și să solicite sprijinul organizațiilor de profil sau al primăriei.

– Ce pași trebuie să parcurgă cei interesați?

– Dacă vor să aplice în nume propriu, cetățenii trebuie mai întâi să se organizeze într-o entitate cu personalitate juridică, de exemplu, o asociație cu scopuri și obiective legate de activitatea comunităților de energie, pe care să o înregistreze ulterior la ANRE. Cu această entitate pot solicita finanțare, pregătind proiectul tehnic și documentele necesare. Procesul presupune câțiva pași administrativi și poate necesita sprijin de specialitate, însă ghidul de finanțare prevede și costuri pentru consultanță și managementul proiectului.

O altă posibilitate este ca cetățenii să fie invitați de primărie să se alăture unui proiect de comunitate de energie inițiat de autoritatea locală. În acest caz, primăria coordonează pregătirea proiectului și demersurile administrative, iar cetățenii pot contribui la identificarea nevoilor și la stabilirea modului în care vor beneficia de energia produsă.

Ambele variante pot funcționa, în funcție de inițiativă și nevoile comunității. Parcursul presupune implicare și câteva etape administrative, dar nu este imposibil, mai ales dacă cetățenii caută sprijinul primăriei, al organizațiilor de profil și al specialiștilor.

Zdp.ro

energie fotovoltaica asociatii bloc Prahovafinantari europene celule fotovoltaice PrahovaProgramul Tranziție Justă 2021-2027 Prahova
Comments (0)
Add Comment