Maior Bucurică Sorin este trup și suflet pentru jandarmerie. A absolvit academia de politie in anul 2006, ca student fiind captivat în mod deosebit de Istoria Jandarmeriei.
“Mi-a plăcut foarte mult Istoria Jandarmeriei deoarece nimic nu poate avea un viitor fără a-i ști trecutul. Pot spune cu drag că după cei 6 ani de studiu cumulați cu masterul, precum și dezvoltarea relațiilor de camaraderie specifice profesiei de jandarm mi-au întărit convingerea că alegerea de a urma această armă a fost una potrivită”.
Având o bună capacitate de a comunica și deschidere către oameni a organizat activități pentru copii prin programul “Școala Atlfel”, dar și pentru comunitățile de rromi din cartierele defavorizate. Familist desăvârșit, tată al unei fiice cunoaște îndeosebi importanța copiilor pentru viitorul acestei țări.
Deși are grad de ofițer superior, în pofida muncii de birou el alege pe cea concretă, de teren!
“Nu statutul te face om, nu mă consider mai presus față de nimeni. Colaborăm cu ocoalele silvice din zonă și imediat sărim în ajutor pentru prevenirea și sancționarea contravențiilor silvice, dar mai ales pentru împăduriri”.
Avansat înainte de termen,maiorul este totodată nominalizat Jandarmul Anului 2017 pentru efortul și implicarea sa în activitea instituției. El a reușit să devină un model pentru noi atât pe plan profesional cât și pe plan personal.
“Pentru mine acest titlul este o mândrie dar și un imbold pentru a evolua in carieră și a continua efortul în sprijinul comunității cu aceeași pasiune!”