Un adolescent de 13 ani, din Ploiești, este dat dispărut de către familie. Băiatul a fost văzut ultima oară în stația CFR Ploiești Sud.
Conform părinților, adolescentul a plecat duminică, în jurul orei 14.00 de acasă, și a fost la o mătușă, în comuna Bărcănești.
Se pare că este supărat pe familie, care i-a reproșat că a rămas corigent la o materie, motiv pentru care i-a fost restricționat accesul la telefonul mobil.
Copilul a fost văzut duminică noapte, în jurul orei 21:00, în Gara Ploiești Sud, după care nu mai se știe nimic despre el.
Părinții au raportat în această dimineață dispariția, la poliție, și fac apel la prahoveni să îi ajute ca să-l găsească pe STOICA ALEXANDRU CĂTĂLIN.
Semnalmente: constituție robustă, înălțime aproximativ 1,78 m, greutate aproximativ 83 de kg, ochi căprui, ten deschis, păr șaten, fără semene distinctive.
La momentul plecării purta un tricou alb, pantaloni tip blue-jeans, lungi și încălțăminte sport, gri.
Cei care l-au văzut sunt rugați să sune la 112 sau la 0784113007.
Ziarul de Ploiești