Târgul de Crăciun din Ploiești va fi deschis sâmbătă, de la ora 18:00

Sâmbătă, începând cu ora 18:00, municipiul Ploiești va fi cuprins de lumina și bucuria Sărbătorilor de Iarnă. Așa cum s-a întâmplat și anul trecut, câțiva copii vor avea bucuria de a apăsa butonul roșu care va aprinde ghirlandele festive.

Tot în aceeași seară va fi deschis oficial și Târgul de Crăciun, unde vizitatorii vor putea descoperi produse tradiționale, cadouri, decorațiuni și delicii culinare.

Singura anomalie din acest an este locul ales pentru patinoar, total impropriu. Ploieștenii vor trebui să schieze pe lângă stâlpi de iluminat și statuia lui Nichita Stănescu, pentru că organizatorii nu au găsit alt loc mai bun.

Deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, 29 noiembrie, la ora 18:00, pe esplanada Palatului Administrativ, unde este prezent și bradul de Crăciun și de unde vor fi aprinse luminile de sărbătoare în tot orașul. Seara va continua cu muzică live, susținută de Andres Chiriac și Raluka.

Duminică, 30 noiembrie, atmosfera de sărbătoare continuă în centrul civic al Ploieștiului și va fi întreținută, începând cu ora 19:00, de către Charlene, Amme și Zdob și Zdub, care vor aduce muzică bună și voioșie în fața publicului ploieștean.

Anul acesta, Târgul de Crăciun este amplasat în zona Palatului Culturii, pe pietonal și în zona parcului “Nichita Stănescu”, transformând centrul orașului într-un spațiu vibrant, plin de feerie și activități pentru toate vârstele.

Ce atracții are Târgul de Crăciun

* Patinoar;
* Roată panoramică de 34 m, pentru priveliști spectaculoase asupra orașului;
* Parc de distracții – carusel, trenuleț și multe surprize pentru cei mici;
* Târgul de Crăciun – obiecte artizanale, ornamente, produse handmade și idei inspirate de cadouri.

Zona de food va fi prezentă cu preparate tradiționale, bunătăți pentru mesele de sărbători și un spațiu generos dedicat food truck-urilor.

Trebuie să știți că evenimentul va aduce și o serie de măsuri privind traficul rutier:

  • se va închide circulația rutieră și se va elibera parcarea pe str. Erou Călin Cătălin (colț cu B-dul Republicii până la colț cu str. Emile Zola – zona dintre Palatul Culturii și Palatul Administrativ – intrarea B), începând cu ziua de joi27 noiembrie 2025 (ora 06:00) și până în ziua de duminică – 11 ianuarie 2026 (ora 24:00);
  • sâmbătă,  în intervalul orar 17:30 – 21.00,   se va închide circulația rutieră pe Bulevardul Republicii, porțiunea cuprinsă între str. Vasile Milea și str. Gheorghe Lazăr, și pe strada C. D. Gherea, pe tronsonul B-dul Republicii – str. Basarabilor.

Ziarul de Ploiești

Targul de Craciun Ploiesti
Comments (0)
Add Comment