SGU Ploiesti inlocuieste aparatele care emit bonuri in parcarile publice

SGU Ploiesti inlocuieste aparatele care emit bonuri in parcarile publice. Noile aparate au, însă, și ele o hibă: nu dau restul !

În cadrul demersurilor de modernizare a parcărilor publice cu plată, aflate în administrarea societății, SGU Ploiești SRL a demarat, la începutul acestei săptămâni, procedura de înlocuire a parcometrelor vechi cu aparate noi.

Și au justificat mutarea spunând că dispozitivele vechi erau depășite tehnologic, iar întreținerea acestora devenise costisitoare, din punctul de vedere al achiziționării pieselor, precum și al costurilor implicate în acest demers.

Din păcate, deși mai moderne, noile dispozitive funcționează doar prin introducerea sumei corespunzătoare perioadei de parcare.

Practic primesc monede de 50 bani și bancnote de 1 leu, 5 lei și 10 lei. Astfel, dacă vrei să stai o oră și nu ai fix 2 lei, aparatul nu îți va da restul.

Dacă bagi 10 lei, de exemplu, este interpretat că vrei să stai 5 ore cu mașina în parcare.

Până în acest moment, au fost înlocuite aparatele din zonele:
* Curtea de Apel (a fost adăugat încă un parcometru) – 3 dispozitive;
* Palatul Culturii –  un dispozitiv;
* Halele Centrale (Banca Țiriac) – un dispozitiv;
* Parc Toma Socolescu (laturile parcului) – 3 dispozitive;
* Vasile Milea – 3 dispozitive.

Activitățile vor continua până la amplasarea tuturor celor 45 de dispozitive, în parcările publice administrate de societate, proces care va decurge în mod etapizat.

SGU Ploiești păstrează o tăcere de mormânt când vine vorba despre prețul total al achiziției și furnizorul. Motiv pentru care ne-a făcut curioși…

Ziarul de Ploiești

UPDATE: După apariția știrii, directorul adjunct de la SGU Ploiești ne-a căutat și ne-a dat de înțeles că fiecare aparat a costat în jur de 15.500 de lei plus TVA.

parcometre PloiestiSGU Ploiestistiri Ploiestitaxa parcari Ploiesti
Comments (0)
Add Comment