Luni, 11 septembrie 2023, la sediul Penitenciarul Ploieşti,17 persoane private de libertate adulte, aflate în clasele I-IV, au început cursurile de școlarizare, în cadrul programului „A doua şansă” nivel primar.
Activitatea de şcolarizare în unitatea de detenție se realizează în baza Legii nr. 254 din 2013 şi în acord cu Recomandările Europene privind educația în penitenciare, în colaborare cu Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 Ploiești și Școala Profesională Specială Plopeni, județul Prahova.
Penitenciarul Ploiești asigură manualele și rechizitele aferente, Inspectoratul Județean Școlar Prahova asigură salarizarea cadrelor didactice, programa școlară cuprinde aceleași materii și bareme de evaluare, similar ca în toate școlile din sistemul educațional românesc, iar în diplomele primite nu se face referire la absolvirea cursurilor în penitenciar.
Ziarul de Ploiești