La evenimentul organizat de Alianța Evanghelică Logos și-au anunțat prezența și reprezentanți ai altor culte religioase din România.
Cel puțin 1000 de oameni vor fi în fața Prefecturii Prahova.
Copiii familiei românului Marius Bodnariu, inginer IT, şi soţiei sale norvegiance Ruth, asistentă medicală, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi.
De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor.
Cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei.