Primăria Ploiești vrea să modifice orele de funcționare ale sistemului de iluminat public și a inițiat procedura de transparență decizională, prin care solicită opinia publicului și a specialiștilor.
Proiectul a fost publicat pe pagina administrației locale. Îl puteți găsi AICI (dă click).
Persoanele interesate pot formula/trimite, în scris, propuneri, sugestii sau opinii (cu valoare de recomandare) cu privire la proiectul de act normativ menționat, în termen de 10 (zece) zile calendaristice de la data publicării pe site a acestui proiect.
Propunerile, sugestiile sau opiniile vor fi depuse la sediul Primăriei Municipiului Ploiești, respectiv la REGISTRATURA MUNICIPIULUI PLOIEȘTI sau pot fi transmise pe adresele de e-mail: comunicare@ploiesti.ro, registratura@ploiesti.ro, iluminatpublic@rasp.ro.
Materialele transmise vor purta mențiunea „Proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării programului de funcționare (orele de aprindere-stingere) al iluminatului public in Municipiul Ploiesti”.
Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituției, la linkul https://ploiesti.ro/transparenta-decizionala/.
În esență, modificările vizează diferențe de minute față de varianta actuală, după cum se poate vedea în pozele de mai jos (dă click pe ele ca să le vezi la dimensiune mare).
Ziarul de Ploiești