Primăria Păulești pune în aplicare o inițiativă votată în Consiliul Local, care vizează mamele cu mai mulți copii

Primăria Păulești pune în aplicare o inițiativă votată în Consiliul Local, care vizează mamele cu mai mulți copii. Este vorba despre HCL 137/2026. 

La finalul lunii octombrie, consilierii locali au votat propunerea primarului Tudor Sandu, privind aprobarea „Regulamentului pentru acordarea unui sprijin financiar destinat mamelor din comuna Păulești care au cel puțin patru copii minori, precum și pentru fiecare copil născut ulterior”.

Conform anexei 1 (dă click), autoritățile locale au stabilit că familiile care au cel puțin 4 copii minori în întreținere primesc un ajutor financiar, în cuantum de 2500 lei. Acesta se acordă o singură dată.

Apoi, de la al cincilea copil în sus primesc alți 2500 lei pentru fiecare nou-născut.

Pentru acordarea sprijinului financiar, familiile trebuie să aibă deja 4 copii, care să fie identificați și dovediți prin documente oficiale.

De asemenea, ambii părinți trebuie să figureze cu domiciliul pe raza comunei.

Cererea, însoțită de actele solicitate, trebuie depusă la sediul Primăriei Păulești, adresată către Compartimentul Autoritate Tutelară, Asistență și Protecție Socială.

Măsura se aplică începând din luna noiembrie 2026 și are ca scop sprijinirea natalității, dar și a familiilor cu mulți copii.

Autoritățile au prevăzut și faptul că sumele acordate se pot recupera, dacă se descoperă că ajutorul financiar a fost acordat în baza unor documente neconforme sau prin ascunderea unor informații relevante.

Ziarul de Ploiești

ajutor familii 4 copii comuna Paulesti Prahovasprijin financiar familii cu 4 copii Paulesti
Comments (0)
Add Comment