Primarul Silviu Călin Negraru a confirmat, pentru Ziarul de Ploiești, că administrația locală investește aproximativ 100.000 de lei, din cauza mormintelor vandalizate.
“”Este o cheltuială neprevăzută, dar a trebuit să o facem, pentru că există mai multe morminte din cimitir, care au fost vandalizate. Poliția cercetează toate aceste cazuri. Noi vom face un gard din BCA și stâlpi de beton, înalt de 2 metri, și care va avea la partea superioară sârmă ghimpată”, a precizat edilul-șef al orașului.
Se pare că acest gard va avea o lungime de cel puțin 300 metri și va delimita partea din spate a cimitirului de cartierul din apropiere.
În momentul de față, acolo există un gard de plasă, care nu oprește hoții (foto jos).
Lucrarea a început deja și este executată de o firmă din Urlați.
Ziarul de Ploiești