Primăria Florești va acorda stimulente financiare pentru tinerii care se căsătoresc și pentru fiecare nou-născut

Primăria Florești va acorda stimulente financiare pentru tinerii care se căsătoresc și pentru fiecare nou-născut, pentru a încuraja întemeierea de familii pe raza comunei.

În această seară, Consiliul Local a votat hotărâri în acest sens.

Astfel, tinerii care au domiciliul în Florești și sunt la prima căsătorie vor fi premiați cu suma de 500 de lei, în momentul când ajung la Primărie, pentru cununia civilă.  Decizia se va aplica începând de la 1 mai 2025.

În aceeași ședință, aleșii au mai aprobat ca pentru fiecare nou-născut să se ofere suma de 1000 de lei, o singură dată, pentru a sprijini creșterea natalității. De acești bani vor beneficia toți părinții micuților care s-au născut în acest an, pe raza localității.

Proiectele sunt o premieră la nivelul comunei Florești, fiind prima dată când se acordă astfel de stimulente financiare.

Legea ne permite să recompesăm tinerii din Florești care își întemeiează familii și care au parte de nou-născuți, iar noi, ca și administrație locală, vrem să stimulăm creșterea populației, astfel încât comuna să prospere”, a declarat primarul Simona David.

Ziarul de Ploiești

NOTĂ: Preluarea materialului de mai sus, inclusiv a fotografiilor, parțial sau integral, fără acordul în scris al proprietarului Zdp.ro, constituie furt intelectual 

bani pentru casatorie comuna Floresti Prahovabani pentru nou-nascuti comuna Floresti Prahovastimulente financiare pentru tinerele familii
Comments (0)
Add Comment