Primăria Florești a reînceput să împartă pachete cu alimente preșcolarilor și elevilor din comună

Primăria Florești a reînceput să împartă pachete cu alimente preșcolarilor și elevilor din comună, din această săptămână. 

Zilnic, peste 610 copii primesc un sandviș gustos și un fruct, în timpul pauzelor la unitățile de învățământ.

Administrația locală a precizat că alegerea pachetului s-a făcut ținând cont de faptul că pentru fiecare elev este alocată suma de 15 lei/ zi (care trebuie să acopere valoarea produselor, dar și costul transportului), conform ordonanței de guvern date anul trecut.

Inițiativa are rolul de a asigura o masă celor mici, dar și de a stimula prezența la orele de curs.

Comuna Florești este printre puținele localități din Prahova, beneficiară a acestui program, datorită insistențelor făcute de către primar.

„S-a început distribuirea pachețelului alimentar tuturor copiilor din școlile din comună. De acest pachețel beneficiază elevii din Școlile Călinești și Florești, de la micuții de la grădiniță și până la cei de clasa a VIII-a.” – a scris primarul Simona David.

La nivel național, Ministerul Educației oferă pachete cu alimente în doar 350 de unități de învățământ.

Ziarul de Ploiești

pachete cu alimente prescolari si elevi comuna Floresti Prahova
Comments (0)
Add Comment