Primăria Băicoi lucrează la un nou loc de agrement și reamenajează un lac dispărut în anii 2000, care secase.
Recent, primarul Marius Constantin a anunțat că se lucrează la refacerea Lacului din zona Livede și în acest sens se decolmatează și se curăță de mâl albia acum uscată.
Cu mai bine de 20 de ani în urmă, aici se pescuiau crapi, carași și bibani, iar recordul aparține se pare unui pescar care a prins un pește de 23 de kilograme.
Între timp, izvorul care alimenta lacul a fost acoperit de pământ și mizerii și trebuie redescoperit.
Administrația locală vrea ca în jurul acestui lac să amenajeze o zonă de relaxare și agrement, care va avea foișoare și grătare și unde se vor planta copaci, pentru umbră.
Astfel, Lacul din Livede ar putea redeveni o atracție pentru toată lumea, de la mic la mare.
„Îmi doresc ca zona în care foarte mulți dintre noi am copilărit să redevină un simbol al orașului, iar copiii noștri să se bucure de o zonă verde modernă.” – a mai spus edilul-șef.
Ziarul de Ploiești