Primăria Băicoi anunță că dorește promovarea clubului local de fotbal în Liga C. În prezent, echipa se află pe locul II în Liga A Prahova, la un punct în spatele liderului.
Administrația orașului are planuri mari și pe plan sportiv.
Înființată în mandatul actualului primar, Marius Constantin, în urmă cu 4 ani, echipa de fotbal a Clubului Sportiv Orășenesc are ca țintă câștigarea campionatului 2023 – 2024 și, implicit, promovarea într-o ligă superioară.
Primul pas a fost făcut prin aducerea la cârma formației a fostului mijlocaș Valentin Lazăr (34 de ani), de la Dinamo, care are rol atât de antrenor, cât și de jucător.
Iar mutarea pare să dea rezultate. Echipa de fotbal a câștigat 9 meciuri din 10 și se află pe locul II în Liga A Prahova, în spatele celor de la CSO Teleajenul Vălenii de Munte.
Sâmbătă, CSO Băicoi a învins acasă, cu scorul de 3-2, pe ACS DP Cornu, una dintre echipele cu pretenții (aflată pe locul IV).
Beneficiind de un buget de 220.000 de lei în acest sezon competițional, asigurat integral de la bugetul local, echipa este coordonată de Ioniță Constantin Antonio.
„În mare parte, meritul pentru structurarea formației și clasarea până acum pe podium îi aparține lui Tony, care a fost cooptat în conducerea clubului, deși nu a primit vreo funcție. Aducerea lui Vali Lazăr a avut efectul scontat și echipa joacă bine, rezultatele vorbind de la sine. Vom asigura în continuare finanțarea clubului și vom încerca să atragem și sponsori, pentru sezonul competițional viitor, când sperăm să promovăm în Liga C.” – a declarat primarul Marius Constantin.
CSO Băicoi joacă, în prezent, pe stadionul Petrolul Băicoi, pe care administrația locală intenționează să-l cumpere și să-l amenajeze corespunzător.
Ziarul de Ploiești