Astfel, potrivit datelor postate pe Monitorul Preţurilor Carburanţilor, aplicaţie realizată de Consiliul Concurenţei, benzina standard în staţia Petrom Drumul Taberei costă 5,24 lei pe litru, în staţia Lukoil Lujerului – 5,24 lei pe litru, MOL Lujerului – 5,27 lei pe litru, iar la Rompetrol Ghencea – 5,3 lei pe litru.
Preţurile diferă cu plus/minus 10% de la o benzinărie la alta.
La începutul lunii decembrie, Parlamentul a aprobat eliminarea supraaccizei la carburanţi începând cu 1 ianuarie 2020, ceea ce ar fi trebuit să ducă la o ieftinire de 45 de bani.
Însă acciza micşorată în Parlament era mai mică decât pragul minim impus de Comisia Europeană, astfel că Ministerul de Finanţe a publicat, pe 31 decembrie, valori mai mari pentru accizele aplicate în anul 2020. În plus, acciza a fost indexată cu inflaţia.
Consiliul Concurenţei a anunţat că va monitoriza piaţa carburanţilor, astfel încât eliminarea supraaccizei să ducă la o scădere corespunzătoare a preţurilor în benzinării.
Ziarul de Ploiești