Născut la Drajna, într-o familie care în loc de dragoste și educație i-a oferit doar neajunsuri, amintiri care încă-i sunt o rană deschisă și care l-a privat de dreptul la școală, Cristi avea să ajungă la vârsta de 11 ani la casa de băieți din Secăria.
A murit și a renăscut, în același timp. Despărțirea de familia biologică, așa cum era ea, n-avea cum să nu-și pună amprenta asupra sufletului său. Însă, noul mediu i-a deschis lui Cristi o altă viziune despre copilărie, despre armonie, despre…viață.
Spre clasa cu profil vocațional a mers la îndrumarea profesorului de sport din Secăria, care i-a văzut potențialul fizic, completat de seriozitate și multă muncă. Și pentru că a prins „gustul“ victoriei, Cristi marchează, acum, eseu după eseu atât pe teren, cât și în activitatea didactică.
După cele două ore zilnice de antrenament, urmate de pregătirea pentru școală, Cristi nu irosește niciun moment din timpul său liber. Până la vârsta de 11 ani a pierdut prea multe. Nu mai vrea și nu-și mai permite acest lucru. Îi place să citească, iar Limba și literatura română este materia preferată.
Nu-l îngrijorează faptul că se apropie de vârsta majoratului, un stres pe care-l au mulți dintre copiii din casele de plasament care la 18 ani se văd nevoiți să plece din astfel de centre dacă nu mai sunt încadrați într-o formă de învățământ. El știe că poate și-și dorește să continue studiile. Un exemplu de ambiție, de forță fizică și psihică, de seriozitate, dar și de optimism…Atitudinea unui adevărat campion!
Cu toate acestea, lui Cristi îi lipsește susținerea financiară. Banii de cheltuială lunari pe care-i asigură statul pentru fiecare copil din centrele de plasament sunt de numai 28 lei/lună. Pentru unii insuficienți chiar și pentru o singură zi, darămite pentru o lună. Iar sportul de performanță, așa cum știm cu toții, presupune o serie de cheltuieli. Pe unele i le-au acoperit asistenții maternali de la Secăria din propriile salarii, pe altele Federația Română de Rugby. Însă echipamentul, vitaminele și asigurarea lunară de 50 de lei pentru fondul echipei presupun un efort mult prea mare și pentru Cristi, dar și pentru cei care i-au devenit a doua familie. Nu cere și nici nu se plânge. Știe doar să lupte, așa cum face de cinci ani încoace. Însă sunt piedici pe care, momentan, nu le poate depăși singur.
Iar un astfel de campion, pentru care cel mai important eseu „marcat“ este cel al vieții, merită tot respectul și sprijinul nostru. Este o lecție pentru mulți dintre noi, cei care ne plângem că nu ne permitem lucruri materiale și care, de fapt, n-au nicio valoare, dar și pentru copiii noștri pe care mulți dintre noi i-am învățat să primească totul de-a gata și mai puțin să lupte pentru ceea ce-și doresc.
- O familie, un altfel de mediu, o șansă spre o nouă viață
Cristi Zamfir este un exemplu și pentru fratele său, Georgian, care se află, în prezent, la Câmpina, dar și pentru „frații“ din centrul de la Secăria.
Îi place ceea ce a ales să facă și este mândru atunci când vede că a reușit să modeleze frumos încă un caracter. Copiii îl respectă, așa cum o fac și cu ceilalți asistenți maternali din centru, și nu ezită să vină în vizită la „mama“ și la „tata“ atunci când ies din sistem. Unii au revenit chiar în postura de voluntari, pentru că vor să întoarcă într-un fel sau altul șansa pe care au avut-o ei.
Și, bineînțeles, ca fiecare dintre noi, atât copiii, cât și asistenții maternali îl așteaptă pe Moș Crăciun. Adulții speră să le aducă două aspiratoare care să le ușureze munca în cele două case unde sunt crescuți copiii, două mese pentru zece persoane, astfel încât să nu mai stea înghesuiți sau să mănânce pe rând, iar pentru copii orice atenție este binevenită, de la haine până la DVD-uri cu desene, filme, articole sportive sau cărți de citit. „Mă bucur că ăștia mici ai noștri nu sunt cu calculatoarele. Lor le place să alerge, să se joace pe-afară. Sportul este baza aici“, ne-a mai spus Nicolae Bran.
Împreună, le putem face cele mai frumoase Sărbători campionului Cristian Zamfir, dar și celor 15 „frați“ ai lui și celor care au ales să fie, de profesie, „mamă“ și „tată“.
Cei care doresc să fie Moș Crăciun în această poveste, îl pot contacta pe Cristi Minculescu, coordonatorul Grupului „Pentru Tine“, la numărul de telefon – 0726.279.537 sau pot lăsa mesaje pe pagina de facebook a grupului, care este una publică.
Text: Liliana Maxim Minculescu
Foto: Cristi Minculescu și facebook Cristian Zamfir