Marian Mihai s-a predat la postul de poliție din localitatea de baștină, apoi a fost dus în arestul IPJ Prahova, de la Câmpina.
În urmă cu aproape o oră, suspectul a fost adus la Tribunalul Prahova, unde va primi mandat de arestare preventivă.
Copilul a fost internat, provizoriu, la Centrul Cireșarii din Ploiești, unde va primi consiliere psihologică. Ulterior, probabil, va fi dat rudelor.
UPDATE: Criminalul a declarat polițiștilor că a stat ascuns în pădurile de la Păcureți, însă varianta sa nu a fost crezută. Anchetatorii bănuie în continuare că a fost găzduit de vreo rudă sau un prieten, mai ales că nici el și nici minorul nu arătau ca și cum ar fi fost expuși frigului sau foametei, ținând cont că sunt căutați de o săptămână. Este posibil ca persoana care i-a găzduit să fi intrat în panică, auzind că se fac verificări. Pentru omor, Marian Mihai riscă până la 20 de ani de închisoare.