Prahova: Cine poate beneficia de ajutorul de încălzire în sezonul rece 2026-2027

Persoanele aflate în situații vulnerabile pot depune cereri pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței și de suplimentul pentru energie. Ajutorul pentru încălzire se acordă pe durata sezonului rece, respectiv în perioada 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027, în timp ce suplimentul pentru energie se acordă pe tot parcursul anului.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței aferent sezonului rece 2026–2027, precum și suplimentul pentru energie pot fi solicitate începând cu luna octombrie, în conformitate cu prevederile Legii nr. 226/2021 privind măsurile de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie și a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 1154/2022, pentru sezonul 2026-2027.

Consumatorii vulnerabili pot beneficia de:

  • ajutor pentru încălzire, care acoperă integral sau parțial costurile pentru încălzirea locuinței în perioada 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027;
  • supliment pentru energie, asigurat lunar, pe tot parcursul anului.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă consumatorilor vulnerabili care utilizează energie termică furnizată în sistem centralizat, energie electrică, gaze naturale sau combustibili solizi și/sau petrolieri, pentru perioada 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027. Sprijinul se acordă pentru un singur sistem de încălzire, respectiv cel principal utilizat pentru încălzirea locuinței.

Suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe tot parcursul anului, inclusiv în perioada sezonului rece, în cuantum fix, în funcție de sursa de energie utilizată, după cum urmează:

  • 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică, prin compensare în factură;
  • 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale, prin compensare în factură;
  • 10 lei/lună pentru consumul de energie termică, prin compensare în factură;
  • 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri, acordat titularului.

În cazul în care energia electrică este singura sursă de energie utilizată, suplimentul pentru energie este în cuantum de 70 lei/lună.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în baza dispoziției primarului și se adresează familiilor sau persoanelor singure care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege și care nu dețin bunurile sau proprietățile care exclud acordarea sprijinului. Venitul mediu net lunar trebuie să fie de cel mult 1.386 lei/persoană în cazul familiilor și până în 2.053 lei în cazul persoanei singure.

Ca și în anii anteriori, cererea – declarație pe propria răspundere se completează și se depune la primăria localității pe raza căreia se află locuința solicitantului. Formularele pot fi obținute de la sediul autorității publice sau de pe site-urile agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială.

Plata ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie este efectuată de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin intermediul agențiilor teritoriale, astfel:

  • pentru energia termică în sistem centralizat, gazele naturale și energia electrică, sprijinul se decontează lunar furnizorului și se scade din valoarea facturii;
  • pentru combustibili solizi și/sau petrolieri, suma aferentă întregului sezon rece sau lunilor rămase din sezon, în funcție de momentul depunerii cererii, se acordă integral, într-o singură tranșă, în luna decembrie.

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Prahova încurajează persoanele și familiile care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege să depună cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie.

Cine poate beneficia de ajutor financiar pentru încălzire

Plafonul de venit este de 1.386 de lei net lunar pentru fiecare membru al familiei și de 2.053 de lei pentru persoana singură. Încadrarea în aceste limite este una dintre condițiile de acordare, verificarea solicitării fiind făcută și în raport cu situația locativă și patrimonială.

Ajutorul vizează o singură locuință, cea de domiciliu sau de reședință, și un singur sistem de încălzire.

Sunt acoperite energia termică furnizată în sistem centralizat, gazele naturale, energia electrică și combustibilii solizi sau petrolieri, inclusiv lemnele.

În Legea 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie se precizează la Articolul 7:

„(1) Ajutorul se acordă în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat, după cum urmează:
a) în proporție de 100% din valoarea de referință, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situația în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;
b) în proporție de 90%, în situația în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei și 320 lei;
c) în proporție de 80%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei și 440 lei;
d) în proporție de 70%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei și 560 lei;
e) în proporție de 60%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei și 680 lei;
f) în proporție de 50%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei și 920 lei;
g) în proporție de 40%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei și 1.040 lei;
h) în proporție de 30%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1.040,1 lei și 1.160 lei;
i) în proporție de 20%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1.160,1 lei și 1.280 lei;
j) în proporție de 10%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1.280,1 lei și 1.386 lei;
k) în proporție de 10%, în situația în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1.280,1 lei și 2.053 lei.

(2) Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, și de 2.053 lei, în cazul persoanei singure.

(3) Valoarea de referință, în funcție de sistemul de încălzire utilizat, se actualizează prin hotărâre a Guvernului și nu poate fi mai mică de:
a) 250 lei/lună, pentru gaze naturale;
b) 500 lei/lună, pentru energie electrică;
c) 320 lei/lună, pentru combustibili solizi și/sau petrolieri.

4) Nivelul veniturilor până la care se acordă ajutoarele pentru încălzire prevăzute la alin. (1) și (2), precum și valoarea stimulentului pentru energie, prevăzută la art. 25, se actualizează prin hotărâre a Guvernului.”

Ziarul de Ploiești

ajutoare de incalzire 2026-2027stiri Prahova
Comments (0)
Add Comment