Renumitul arhitect ploieștean Călin Hoinărescu, specializat în restaurarea clădirilor de patrimoniu, vine cu o explicație: Ploieștiul a fost gândit ca o mahala. „Străzile sunt organic dezvoltate, distribuite așa cum le este convenabil locuitorilor. Casele au început să se aglomereze cu vremea. Așa a apărut mahalaua. Mahalaua este o denumire privită de urbaniștii viitorului ca o așezare sordidă. Nici pe departe… Mahalaua este o componentă valoroasă a habitatului urban și mai ales în cazul Ploieștiului. ”
Și totuși, dacă în trecut mahalaua avea o structură urbanistică bine definită, acum aglomerarea urbană a creat un haos. Acest lucru a fost posibil și din cauza „gândirii comuniste” care n-a ținut cont de niciun plan urbanistic corect întocmit sau de alte criterii care țin de necesitățile orașului.
“În 1985 am fost la Dresda și era acolo o etapă care a urmat după închiderea marilor fabrici de țesături, filaturi. Am oprit mașina și ne-am uitat la fabricile închise. Nu era un geam spart, totul era ținut curat, salubru. În primul rând trebuie făcut curat și să țină salubru această categorie de spații. Pe urmă, poate o să avem mintea românului de pe urmă, să ne dăm seama că aceste edificii au o valoare și se pot revitaliza . Pot fi zone culturale, cu expoziții, spații destinate unor meșteșuguri tradiționale nu neapărat legate de mediul industrial. (…) Urbanismul este eminamente o latură socială și se desfășoară în toate părțile. Așa cum se procedează în toate țările din jur: se întreabă populația. Și nu trebuie să întrebi populația din Berceni ce părere are despre zona de Sud a orașului! Nu . Trebuie microzonare de interese, trebuie să se facă analize sociale. Că altfel nu știm ce să facem. Ne așezăm la o planșetă, tragem linii în toate părțile peste organismul viu al societății și suntem fericiți că există străzi late, intersecții complexe, dar nu există calitatea vieții.”– spune cu regret arhitectul Călin Hoinărescu.
Un punct de vedere extrem de tranșant lansează și fondatorul Asociației pentru Educație și Dezvoltare Urbană, Lucian Vasile: ”Clădiri noi se ridică peste tot și, de multe ori, nu se remarcă prin ceva anume. Pe când istoria nu poate fi creată. Fie o ai și o valorifici, având toți de câștigat, de la proprietari la consumatorii direcți și la comunitatea în sine, fie o pierzi. Aici cred că e locul unde societatea civilă trebuie să se implice. Nu puțini se întreabă de ce nu se face respectivul lucru, de ce nu se păstrează respectiva construcție, de ce nu restaurează sau altele asemenea. În general se așteaptă ca altcineva să facă ceea ce ne dorim noi, preferabil statul, cu toate că rezultatele acestuia, cel puțin în ultimele decenii, sunt discutabile.”
Dezvoltarea haotică a “mahalalei” Ploiești a trasat multe zone “gri” pe harta orașului. Clădiri de patrimoniu aflate în stare avansată de degradare, vechi platforme industriale năpădite de buruieni și peste toate acestea multă mizerie.
Lucian Vasile susține în continuare că: “discuția despre patrimoniul industrial stârnește, de obicei, foarte multe patimi și controverse. În fond, este perfect normal deoarece mulți dintre cei care își spun părerea sunt legați afectiv de acele locuri unde au învățat o meserie, unde și-au petrecut o bună parte din viață și unde au legat prietenii. Dar lumea se schimbă. Economia de astăzi are cu totul de alta față de cea din urmă cu treizeci de ani, ca să nu mai vorbim de alte perioade privite cu și mai multă nostalgie și idealizate poate nemeritat de mult precum interbelicul ori chiar epoca lui Carol I. Trăim o perioadă numită „post-industrială”, iar termenul nu este pus fără rost. Transformările tehnologice, automatizarea și comportamentul consumatorilor au modificat structura economică, iar unele ramuri, în mod firesc, au trecut printr-o prefacere. Așa că este firesc ca unele fabrici să dispară sau să fie relocate în afara localităților. Orașul crește, orașul se transformă, orașul se modernizează. Este un curs firesc. (…) Dar să nu fiu însă greșit înțeles.Așa cum nu văd de ce ar trebui păstrate fostele zone industriale din oraș, la fel de bine nu susțin nici ștergerea completă a patrimoniului de acest fel. Pe lângă demolare cred că există și alternativă reconversiei, iar în țară avem câteva exemple notabile precum fosta bursă de mărfuri din București, devenită hub cultural, ori Halele Carol, astăzi spațiu de concerte.”- este părerea lui Lucian Vasile, autor și coordonator al mai multor volume dedicate istoriei Ploieștiului.
“Nici oamenii, nici clădirile nu pot fi ţinute în viaţă la nesfârşit.” – susține Ioan Groșescu, autorul volumului „Mahalele Ploieștiului” – o concluzie dureroasă, dar extrem de reală. Atunci când se întrerupe un ciclu economic, trebuie totul regândit și readaptat.
În întreaga Europă, administrațiile locale au încercat să regândească programele de dezvoltare urbana și să le dea o altă destinație zonelor „gri” din orașele moderne. Așa a apărut un concept nou, denumit „regenerare urbană”
Și în România această formă de adaptare urbană la necesitățile actuale a prins contur în mai multe orașe.
Arhitectul Alex Bondrea ne explică :
„Personal, văd o oportunitate foarte mare pe care o are Municipiul Ploiești, față de alte orașe din țară cu privire la zona lui – fostă industrială: zonele industriale pot deveni centre urbane, ce gravitează centrului geografic, care să preia din încărcarea socio/economico/administrativă a orașului – disipând tensiunea centrului. Zonele industriale pot avea ocazia unei dezvoltări pe verticală mult accentuată, astfel încât să permită ocuparea cât mai rațională a terenului în favoarea spațiilor verzi, spații la care orașul actual este deficitar.(…)
Ca idee personală, ar fi de studiat negocierea cu posibilii investitori cu autoritățile aprobatoare a regulamentelor (PUZ, PUG) a unor procente între suprafața construită și cea verde, putând fi mărită cea construită dacă se asigură funcțiuni culturale – galerii de artă, teatre, săli de spectacole, și obligatoriu în zonele verzi să facă dovada personalizării lor cu obiecte de artă modernă – instalații, statui.”
Alex Bondrea ține să precizeze că „…acestea sunt gânduri, trăiri ale unui arhitect născut și crescut în Ploiești care își dorește ca orașul în care locuiește și profesează să capete valențe europene în orice domeniu al dezvoltării lui.”
Grațian Mihăilescu – fondator UrbanizeHub, specialist în politici publice și dezvoltare urbană sustenabilă, consideră că adaptarea la noile reguli de urbanism este necesară: „Există niște trenduri la nivel internațional și niște exemple de bune practici, numai că aceste lucruri durează până să se vadă și rezultate. La noi, în România, au început deja să se implementeze proiecte macro de regenerare urbană, în general este vorba despre transformarea unor spații moarte în spații vii, reamenajarea și designul aspectului exterior al unor spații care sunt părăsite și își vor găsi utilitate publică. Există exemple de bune practici. Deja au început să apară și în România.(…)
De obicei ar trebui sa se lucreze cu firme de consultanță specializate în domeniul de regenerare urbană și într-un parteneriat cu administrația publică și cu experți pe diferite domenii, să se încerce să se reabiliteze acele spații destinate uitării astfel încât să fie reutilizate și reîmprospătate.”– completează Grațian Mihăilescu.
O opinie sentimentală, dar în același timp pragmatică despre regenerarea urbană vine din partea lui Corneliu Moraru, fondatorul Asociației Iubesc Ploieștii:
„ (…) Ploieștiul trebuie să speculeze faptul că are atât spațiu disponibil pe care se pot construi parcuri sau clădiri de birouri.
Zona de sud a orașului (1 Mai, Astra) o văd favorabilă dezvoltărilor rezidențiale și de birouri. Din câte știu, există proiecte în acest sens pentru ambele situri.
Interesant este că zonele unde s-a intervenit până acum au dus la creșterea economică a cartierelor prin deschiderea de mici magazine/afaceri în preajma centrelor comerciale.
Nu în ultimul rând, e important să conștientizăm că acest proces va dura decade întregi (20, 30 de ani) și va contribui în bine la viața orașului prin creșterea calității vieții si reducerea nivelului poluării.”
Toate aceste opinii venite din partea specialiștilor și a celor preocupați de dezvoltarea orașului conturează o nouă imagine a Ploieștiului. Regenerarea urbană reprezintă o alternativă și ar putea duce la îmbunătățirea condițiilor de trai, la creșterea calității mediului și, nu în ultimul rând, ar putea consolida economia locală. Soluțiile de amenajare se pot aplica nu numai în cazul spațiilor industriale, ci și pe terenuri fără nici un fel de trecut, cu soluții și amenajări impuse de cerințele și necesitățile în dezvoltarea unui oraș.
(P)