Patru primari din Prahova, premiați în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor şi Oraşelor din România

Patru primari din Prahova, premiați în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor şi Oraşelor din România. Este vorba de edilii din Măneciu, Măgurele, Berceni și Brebu.

Preşedintele Filialei Judeţene Prahova a ACOR, Vasilică DIACONU, primarul comunei Măgurele, pentru activitatea desfășurată în anul 2023 a obţinut o dublă premiere:
– Ordinul, trofeul și diploma „Dinu SĂRARU” în semn de recunoştinţă şi înaltă apreciere pentru asumarea statutului de factor al păcii sociale şi pentru dezvoltarea politicilor de susţinere a familiei.
– Ordinul, trofeul și diploma „Nicolae SABĂU” în semn de recunoştinţă şi înaltă apreciere pentru contribuţia lor la promovarea şi păstrarea valorilor şi civilizaţiei tradiţionale specifice satului românesc.

Primarul comunei Măneciu, Florin-Auraş DRAGOMIR, pentru activitatea desfășurată în anul 2023 a obţinut o dublă premiere:
– Ordinul de Merit și Trofeul „ZETEA”, în semn de recunoștință și înaltă apreciere pentru susținerea investitorilor și promovarea de produse tradiționale românești și
– Ordinul de Merit și Trofeul ” Corneliu LEU”, în semn de recunoștință și înaltă apreciere pentru activitatea depusă în domeniul literaturii și publicisticii.

Primarul comunei Berceni, Cosmina – Ramona PANDELE, pentru activitatea desfășurată în anul 2023 a obţinut:
– Ordinul, trofeul și diploma „Dinu SĂRARU” în semn de recunoştinţă şi înaltă apreciere pentru asumarea statutului de factor al păcii sociale şi pentru dezvoltarea politicilor de susţinere a familiei.

Primarul comunei Brebu, dl Adrian-Gheorghe UNGUREANU, pentru activitatea desfășurată în anul 2023 a obţinut:
– Ordinul, trofeul și diploma „Nicolae SABĂU” în semn de recunoştinţă şi înaltă apreciere pentru contribuţia lor la promovarea şi păstrarea valorilor şi civilizaţiei tradiţionale specifice satului românesc.

Ziarul de Ploiești

Asociatia Comunelor si Oraselor din Prahovaprimari Prahova
Comments (0)
Add Comment