Ploiești: Facilitate fiscală la impozitul pe clădire pentru cei care au investit/investesc în lucrări privind creșterea performanței energetice

Ploiești: Facilitate fiscală la impozitul pe clădire pentru cei care au investit/investesc în lucrări privind creșterea performanței energetice. În acest sens, s-a votat o hotărâre de Consiliu Local.

Ploieștenii care au executat sau vor executa lucrări pentru izolarea termică a locuințelor/ monta panouri fotovoltaice vor beneficia de reducerea impozitului pe case cu 50%, timp de doi ani, începând de la 1 ianuarie 2025, dacă depun o cerere în acest sens până la 31 martie 2025. Dacă proprietarii vor depune cererea după această dată, facilitatea fiscală se va aplica de la 1 ianuarie 2026.

Decizia a fost luată în ședința CL Ploiești și este valabilă pentru clădirile existente – case de locuit, cu excepția celor considerate monumente istorice – pentru care proprietarii persoane fizice au executat sau vor executa pe cheltuială proprie lucrări privind eficientizarea energetică, în perioada 2023 – 2024.

Deci nu sunt luați în calcul cei care au apelat la programele de finanțare de la bugetul de stat, cum ar fi Casa Verde.

De asemenea, nu sunt luați în calcul cei care au restanțe la plata obligațiilor fiscale către SPFL Ploiești.

Cererea privind acordarea reducerii de 50% a impozitului pe clădiri va fi însoțită de:

  • actele de proprietate ale clădirii
  • documentele din care să rezulte destinația de locuință a clădirii (autorizația de construire, contract de vânzare – cumpărare, extras de carte funciară)
  • dovada efectuării lucrărilor pe cheltuială proprie (facturi, chitanță)
  • certificatul de performanță energetică întocmit de auditorul energetic atestat pentru clădiri
  • autorizație pentru executarea lucrărilor de intervenție emisă în condițiile legii
  • procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor/certificatul de atestare a edificării construcției eliberat de autoritatea competentă emis în perioada 2023 – 2024, prin care se constată realizarea măsurilor de intervenție recomandate de către auditorul energetic
  • certificatul de performanță energetică a clădirii
  • declarația pe proprie răspundere a proprietarului clădirii din care să rezulte că lucrările au fost realizate pe cheltuială proprie

VEZI DETALII FOTO

Ziarul de Ploiești

facilitate fiscala Ploiesti eficientizarea energetica a cladirilorreducere 50% la impozitul pe cladire Ploiestistiri Ploiesti
Comments (0)
Add Comment