PF Daniel este așteptat, duminică, în Ploiești, ca să sființească Biserica Sf. Vineri

PF Daniel este așteptat, duminică, în Ploiești, ca să sființească Biserica Sf. Vineri. În zona centrală, au fost impuse restricții de circulație.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia, alături de un sobor de preoți, la acest lăcaș de cult, aflat în centrul municipiului.

Biserica Sfânta Vineri, care are hramul Cuvioasa Paraschiva, se află pe strada Neagoe Basarab.

Este zidită aproape în aceeași perioadă cu Catedrala mitropolitană din Iași, fiind construită în stilul gotic, iar la 1877 a suferit o modificare, în timp ce turlele aparțin stilului tradițional românesc (nu fără influențe rusești la cupolele bulbucate), conform wikipedia.ro. Cel care a lucrat la ea este arhitectul ploieștean Toma N. Socolescu.

În 1880, biserica a fost pictată de Gheorghe Tăttărescu, pictor socotit unul dintre inițiatorii stilului neoclasic în România, care a realizat aici una dintre cele mai bune lucrări ale sale.

Clădirea va fi resființită după lucrările de consolidare și reabilitare derulate pe fonduri europene.

Pentru că la slujbă se așteaptă să participe sute de oameni, datorită apariției Prea Fericitului Patriarh Daniel, pe străzile Neagoe  Basarab, Buzăului și Iașului, circulația rutieră va fi închisă total între orele 08:00 – 14:00.

Ziarul de Ploiești

PF Daniel BIserica Sfanta Vineri PloiestiPreaFericitul Patriarh Daniel la Ploiestistiri Ploiesti
Comments (0)
Add Comment