Petrolul – Oțelul Galați s-a terminat 2-2, după un meci neindicat bolnavilor de inimă

Petrolul – Oțelul Galați s-a terminat 2-2, după un meci neindicat bolnavilor de inimă. S-a jucat pe contre. 

Partida de la Ploiești a început în nota de dominare a gălățenilor.

Oaspeții au primit, în minutul 13, un 11 metri dubios. Cisotti vrea să ajungă la o minge în careul mic, Zima ridică picioarele, și căpitanul Oțelului pare să se agațe intenționat de portarul gazdă. Arbitrul Colțescu dictează penalty, dar din fericire acesta este ratat.

În minutul 27, tot oaspeții se arată mai incisivi. Pop este lăsat liber în careul Petrolului, dar lovitura sa de cap nu are suficiență forță și precizie ca să-l învingă pe Zima.

După 3 minute, ocaziile ratate se răzbună.

Un contraatac fulgerător dus pe lupii galbeni, prin Musi, mingea este centrată la Jair, care înscrie cu un șut plasat, la colțul lung al porții apărate de Dur-Bozoanca.

Până la pauză, Petrolul mai are două ocazii bune. Musi (min. 44) a șutat la o palmă de poarta adversă, cu șpițul, apoi Hanca (min. 45+1) a irosit o șansă uriașă, singur cu portarul advers.

La 8 minute de la reluarea meciului, brazilianul Jair își arată din nou calitatea, după o fază bâlbâită de apărarea Oțelului, și face un cinic 2-0, în minutul 53.

Iar Petrolul putea face 3-0, dar lovitura liberă executată de Grozav trimite mingea în bară, în minutul 58!

Parcă treziți la realitate și impulsionați de Dorinel Munteanu, jucătorii oaspeți își revin și reușesc să restabilească egalitatea după două faze bine lucrate.

Maciel reduce din diferență în minutul 60, după ce deviază cu eleganță centrarea venită din stânga atacului, de la Pop, în poarta lui Zima.

Cinci minute mai târziu, Cisotti își ia revanșa după ratarea penaltiului și înscrie cu un șut plasat, după ce Maciel se distrase cu apărarea Petrolului și i-a oferit o pasă ideală.

Ziarul de Ploiești

Petrolul Otelul 2-2 rezumatPetrolul Otelul 2-2 video
Comments (0)
Add Comment