FC Petrolul, în pericol de retrogradare. Mehmet Topal: „Va fi un meci foarte greu cu Unirea Slobozia”

Clubul ploieștean trece printr-un final de sezon greu. Nu doar că are datorii de ordinul milioanelor de euro, dar se află și pe un loc unde există pericolul retrogradării în Liga a II-a.

Duminică, FC Petrolul – locul 8 din 10 în playout – are meci cu Unirea Slobozia, în deplasare. Echipa condusă de Claudiu Niculescu a bătut etapă trecută trecută pe Farul, la Constanța, și are un moral excelent.

Am trecut de un meci greu (victoria cu 2-0 acasă cu Csikszereda – n.r.) dar acum urmează alt meci greu. Va fi un meci foarte greu pentru ambele echipe. O să jucăm în deplasare împotriva unei echipe puternice. Suntem pe drumul cel bun cu antrenamentele și exercițiile noastre. Vrem să facem antrenamentele bune și să câștigăm meciul. Neapărat vrem să câștigăm meciul”, a spus antrenorul Mehmet Topal.

Întrebat dacă ar fi mulțumit cu un egal, antrenorul ploieștenilor a precizat: „Cum am spus și săptămâna trecută, fiecare meci îl jucăm ca să câștigăm. Niciodată nu am vorbit cu jucătorii meci ca să jucăm la egal. Dar să nu uităm în fotbal dacă nu putem să câștigăm nici să nu pierdem. Încercăm să facem totul bine și sperăm să câștigăm noi”.

În momentul de față, FC Petrolul ocupă locul 3 din coadă, cu 19 puncte, urmat de Hermannstadt cu 16 pct. și de Metaloglobus – cu 10 pct. Ultimele două poziții sunt retrogradabile direct, în timp ce poziția pe care este echipa din Ploiești acum presupune un baraj cu o echipă din Liga a II-a.

Ziarul de Ploiești

FC PetrolulMehmet Topalstiri Ploiesti
Comments (0)
Add Comment