În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei, Patriarhul României a vorbit despre învățăturile duhovnicești care se desprind din Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul VI (…), citită în cadrul Sfintei Liturghii în toate locașurile de cult.
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a spus că această Evanghelie ne îndeamnă la căutarea Împărăției lui Dumnezeu, drept cea mai importantă preocupare a omului.
“Evanghelia conține trei mari adevăruri și anume, că dacă omul are conștiința curată și bună, toata viața sa va fi luminoasă. Dacă însă are conștiința rea și întunecată atunci și viața sa va fi întunecată, adică va fi stăpânită de păcate și de patimi multe. În al doilea rând, Evanghelia ne arată că grija pentru mâncare și băutură și pentru îmbrăcăminte nu trebuie să devină o tiranie, o înrobire a vieții omului astfel încât el să nu mai aibă grijă de mântuirea sufletului. În al treilea rând, Evanghelia ne arată că trebuie să căutăm în fiecare zi Împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte daruri se vor adăuga nouă, adică trebuie să căutăm mai întâi comuniunea cu Dumnezeu, legătura duhovnicească de iubire și ascultare față de El și apoi și mâncarea și băutura și îmbrăcămintea și toate darurile materiale vor veni ca o binecuvântare a lui Dumnezeu, ca urmare a legăturii noastre duhovnicești cu El”, a declarat PF Daniel.