Orașul Băicoi, prima localitate din Prahova unde vor fi aduse moaștele Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou. Evenimentul are loc pe 4 martie și va dura doar o oră.
Pe 13 iulie 2024, se împlinesc 250 de ani de când moaștele au fost dăruite Mitropoliei Bucureștiului de către generalul rus Ivan Saltîcov, care le-a adus de pe teritoriul Bulgariei, după războiul ruso-turc.
Pentru a-i celebra memoria și faptele creștinești, Arhiepiscopia Bucureștilor a decis ca, în acest an, moaștele sfântului să ajungă la zeci de biserici din întreaga țară.
La solicitarea Primăriei Băicoi, acestea vor poposi, pe 4 martie, la ora 8 dimineața, și la Biserica Sfinții Constatin și Elena (păstorită de preotul paroh Gheorghe Ștefănică) din localitate.
„Orașul Băicoi are onoarea și bucuria să fie prima localitate din Prahova unde vor fi aduse moaștele Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou. Sfântul Sinod a decis că acestea vor sta maximum o oră la fiecare biserică inclusă în pelerinaj, pentru a putea fi văzute de un număr cât mai mare de credincioși din toată țara. Luni 4 martie, la ora 8 dimineața, băicoienii care vor să se închine la moaște sunt așteptați la biserica Sf. Constatin și Elena, unde sunt rugați să respecte indicațiile primite din partea organizatorilor.” – a precizat primarul Marius Constantin.
Dimitrie cel Nou a trăit pe vremea binecredincioșilor împărați romano-bulgari (secolele XII – XIV), într-un sat mic numit Basarabov sau Basarabi, așezat pe apa Lomului (zona de nord-vest din Bulgaria).
Sfântul Cuvios și-a petrecut mare parte din viață la o mănăstire care era înăuntrul unei peșteri, situată nu departe de satul său, în post și rugăciuni. Acolo a și murit, de altfel.
Conform Bisericii Ortodoxe Române, “din anul sosirii sale în țara noastră, Dimitrie cel Nou a pus capăt epidemiei de ciumă, în 1815, când s-a făcut procesiune cu moaștele sale la cererea domnitorului Caragea. În anul 1827, sub domnia lui Grigore Ghica, a înlăturat seceta ce se abătuse asupra orașului, după ce moaștele sale au fost scoase pe străzile din București. Iar în 1831, după o altă procesiune, a oprit în chip minunat holera”.
Ziarul de Ploiești