O companie a finalizat două hale în Băicoi. Una va găzdui o linie de producție roboți industriali, ceea ce va reprezenta o noutate nu doar pentru oraș, ci și pentru județul Prahova.
Investiția celor de la Simtel Team – companie românească de inginerie şi lider naţional în domeniul energiei regenerabile – este de 6 milioane de lei și a fost realizată pe o suprafață de 10.000 mp în cartier Schelă.
Spaţiul logistic este alcătuit din două clădiri ultramoderne, amenajate conform standardelor de eficienţă energetică, respectiv clasa de eficienţă energetică A+, un spaţiu exterior acoperit şi platforme betonate.
Depozitele construite au o suprafaţă totală de 1.300 de metri pătraţi, iar platformele betonate de aproximativ 5.000 de metri pătraţi.
Una dintre cele două clădiri a fost amenajată pentru a putea găzdui viitoarea linie de producţie roboţi industriali dezvoltaţi de Agora Robotics, unde Simtel deţine o participaţie de 51%.
În 2022, societatea a avut o cifră de afaceri de 137 milioane de lei și un profit net de 11,56 milioane de lei.
Ziarul de Ploiești