O angajata de la DSP Prahova are probleme cu apa furnizata de operatorul SC Hidro Prahova SA. De vină pare a fi conducta foarte veche.
Femeia locuiește în comuna Gura Vitioarei și ne-a trimis dovezi (foto și video) despre cum arată apa considerată potabilă.
Se pare, însă, că nu toți abonații HidroPrahova ar avea probleme, ci doar 4 case aflate la capăt de coloană.
“Eu lucrez la DSP Prahova. Am făcut sesizare și ieri au venit cei de la Hidro, care au spus că avem o conductă foarte veche, pe care urmează să o schimbe. Colegii mei au luat probe de apă și le-au dus la analize. Din păcate lucrurile se mișcă foarte greu. Cei de la Hidro Prahova puteau rezolva cu mai multă promptitudine această problemă, nu să aștepte reclamații”, a precizat angajata DSP Prahova pentru Ziarul de Ploiești.
Se pare, așadar, că apa trece printr-o conductă care nu mai este etanșă și care nu îi mai asigură potabilitatea.
Ziarul de Ploiești