Vineri, timp de aproape 12 ore, se pare că abonații SC HidroPrahova din Comarnic nu au avut acces la apă.
Evenimentul s-a repetat și sâmbătă, așa că oamenii au început să fie furioși.
HidroPrahova susținea că o avarie necesită închiderea rețelei între 8 și 19, dar de fapt apa la robinete a ajuns după ora menționată.
Iată ce a spus un bărbat din oraș: “Cică “după remedierea avariei va fi reluată furnizarea apei potabile ” ! Poi remedierea s-a realizat în jurul orei 16 și noi am avut apă după ora 19 timp de 35 minute! 😡😠 Rușine!”
Și când, în sfârșit, a ajuns apa la robinet, după ora 19:00, iată ce a scris o femeie din Comarnic: “Noi avem apa, dar nu se poate consuma, este neagra“.
Un alt localnic le bate obrazul celor de la Sc HidroPrahova: “Rusine ! Ne sugereaza sa facem rezerve ,toata vara ce au facut? Platim apa bagata de bunicii nostri dublu fata de alte localitati si nu au facut nimic pentru asta“.
Iar localnicii amenință cu represalii operatorul de apă: “Si noi vom avea o “avarie” la portofele si nu vom plati facturile! Platim aerul nu apa!!!“.
Așteptăm o reacție din partea SC HidroPrahova, mai ales că oamenii se plâng de calitatea serviciilor.
Iată ce scrie o altă femeie din Comarnic: “Ce bine ar fi sa nu fi curs si la noi macar o săptămână si dupa sa fi avut apa cu găleata! In Podul Lung suntem nevoiți să stăm cu galetile si bidoanele pline …o ora jumate apa dimineata unu jumate seara….voi sunteti supărați pentru câteva ore iar noi de ani de zile asa Ce sa mai spunem! Trăim dintr un bazin un sat întreg ….apa neagra de multe ori nici sa te speli nu este buna….de baut nu mai zic..Vai de noi…”
Și pentru că tot a venit iarna și, probabil, iar îngheață conductele, s-a anunțat și un program de furnizare a apei, susțin localnicii: dimineața între 6:30 – 9:30 și seara între 16:00 – 21:00.
Consiliul Județean Prahova oare știe ce se întâmplă ? Primăria Comarnic ce spune?
Ziarul de Ploiești
Aceeași avarie continuă și azi! Azi am avut apă de la ora 6:30 până pe la 8:30 adică vreo 2 h și acum pe seară primim un comunicat de la primarie: în urma avariei “reaparute ” furnizarea apei va fi reluată în data de 16 decembrie la ora 9! Adică mai bine de 24 h fără apă! Mulțumim încă o dată Hidro…sigur aveți frigiderele pline de “bunătăți ” din partea locuitorilor orașului Comarnic!