Locuitorii comunei Florești pot depune cereri pentru ajutorul de încălzire aferent sezonului rece 2024 – 2025

Locuitorii comunei Florești pot depune cereri pentru ajutorul de încălzire aferent sezonului rece 2024 – 2025. Acesta va fi acordat după 1 noiembrie 2024.

Este vorba despre sumele cu care statul ajută familiile cu venituri mici în sezonul de iarnă, pentru plata facturilor la gaze și electricitate sau pentru achiziția de lemne de foc.

Cererile tipizate pot fi completate la sediul Primăriei Florești, de luni până vineri.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în funcție de venitul mediu lunar, care are limita maxim acceptată de 1386 lei/o persoană/ lună –  în cazul unei familii, respectiv 2.053 lei/ lună – în cazul unei persoane singure. Persoanele/ familiile care depășesc aceste venituri medii nu pot solicita ajutoare.

Actele doveditoare pentru venituri se vor aduce în fiecare lună de acordare a ajutorului, până pe data de 25 a lunii respective.

Astfel, persoanele singure și familiile cu venituri mici pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței, în perioada 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025. Acest sprijin este destinat acoperirii costurilor pentru gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri. Pentru a beneficia de acest ajutor, venitul net mediu lunar pe membru de familie trebuie să fie sub 1.386 de lei. În cazul persoanelor singure, venitul nu trebuie să depășească 2.053 de lei. Pensionarii ale căror pensii au fost majorate, ca urmare a recalculării, pot beneficia de acest ajutor dacă în luna august aveau venituri sub aceste limite. Cererea pentru acordarea ajutorului trebuie depusă până pe data de 20 noiembrie 2024.” – a precizat primarul Simona David.

Cheltuielile cu încălzirea locuinței se compensează, în funcție de venitul solicitanților, în proporții de la 10% până la 100%.

De asemenea, trebuie să știți că valoarea maximă a compensării este de:

  • 250 lei/lună/ familie pentru gaze naturale;
  • 500 lei/lună/familie pentru energie electrică;
  • 320 lei/lună/ familie pentru combustibilii solizi sau petrolieri.

BUNURI DEȚINUTE CARE CONDUC LA NEACORDAREA AJUTORULUI (deținerea unuia dintre bunurile menționate mai jos conduce la excluderea acordării ajutorului de încălzire)

A. Bunuri imobile
Clădiri, alte spații locative în afara locuinței de domiciliu, precum și terenuri situate în intravilan cu suprafața de peste 1.200 mp în zona urbană și 2.500 mp în zona rurală, în afara terenurilor de împrejmuire a locuinței și a curții aferente

B. Bunuri mobile
1. Mai mult de un vehicul cu o vechime mai mare de 10 ani, cu drept de circulație pe drumurile publice
2. Autovehicul cu drept de circulație pe drumurile publice cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepția celor utilizate și/sau adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilități
3. Șalupe, bărci cu motor, iahturi sau alte tipuri de ambarcațiuni, cu excepția celor necesare pentru transport în cazul persoanelor care locuiesc în aria Rezervației Biosferei „Delta Dunării“

NOTĂ:
În situația în care unul sau mai multe bunuri aflate în proprietatea persoanei singure/familiei beneficiare de venit minim de incluziune este dat în închiriere/arendă/concesiune, acest bun va fi luat în calcul pentru persoana/familia care îl are în închiriere/arendă/concesiune, iar pentru proprietarul de drept se va lua în calcul valoarea obținută în urma cedării dreptului de folosință a bunului.
Persoana sau familia care deține pe lângă locuința de domiciliu o cotă-parte dintr-o altă clădire/spațiu locativ/imobil poate beneficia de venit minim de incluziune indiferent de mărimea cotei, dacă prin această posesiune nu poate valorifica bunul respectiv.

C. Depozite bancare
Cel puțin unul dintre membrii familiei deține, în calitate de titular, unul sau mai multe conturi/depozite bancare, a căror sumă totală este mai mare de 3 ori față de valoarea câștigului salarial mediu brut prevăzut de Legea asigurărilor sociale de stat (8.443 lei, în luna august 2024, conform INS).

ACTELE NECESARE PENTRU ACORDAREA AJUTOARELOR DE ÎNCĂLZIRE

– Cerere – declarație pe proprie răspundere (formular tip)

– Actul de proprietate (al apartamentului/ casei) sau, după caz, următoarele acte:

  • contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil tip locuinţă;
  • contractul de donaţie a unui imobil tip locuinţă;
  • contractul de vânzare-cumpărare sau de donaţie a unui imobil tip locuinţă cu clauza de abitaţie, uz sau uzufruct viager;
  • contractul de schimb de locuinţe;
  • contractul (convenţia) de partaj voluntar;
  • contractul de întreţinere sau contractul de rentă viageră;
  • contractul de închiriere (locaţiune) care are ca obiect un imobil tip locuinţă, din fondul locativ de stat;
  • contractul de comodat (împrumutul de folosinţă) a unui imobil cu destinaţia de locuinţă;
  • certificatul de moştenitor;
  • hotărârile judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile, privind constatarea dreptului de proprietate, retrocedarea sau partajul unui imobil tip locuinţă;
  • autorizaţia de construcţie ori contractul de construire, a unui imobil tip locuinţă, însoţit de procesul-verbal de predare-primire a locuinţei sau de recepţie preliminară;

– Actele de identitate pentru fiecare membru al familiei:

  • Cărți identitate, buletine/ carte de identitate provizorie
  • Certificate de naștere (pentru copiii sub 14 ani)
  • Certificatul de căsătorie/deces
  • După caz, alte acte doveditoare privind componența familiei  – hotărâri judecătorești (divorț)

– Factura de gaze sau electricitate din luna anterioară depunerii cererii, în care figurează numele solicitantului (proprietarul)

– Adeverință de salariat (venitul net lunar pe luna anterioară depunerii cererii) și mențiunea că beneficiază/ nu beneficiază de bonuri de masă (în acest caz trebuie precizată valoarea totală a acestora)

– Cupoane de pensie, șomaj, alocații de stat, indemnizații de creștere a copilului, indemnizații de handicap, venituri din dobânzi, venituri din activități agricole (din luna anterioară depunerii cererii) etc.

– Adeverința patrimven (de venit) de la Serviciul taxe și impozite locale pentru fiecare membru al familiei care a împlinit vârsta de 16 ani

– Adeverință de rol din Primărie

Orice modificare care apare în aceste documente, după ce a fost acordată subvenția, trebuie declarată la Serviciul Local de Asistență Socială, în termen de 5 zile de la data modificării, odată cu prezentarea actelor doveditoare.

În cazul în care solicitantul măsurilor de protecție este un membru de familie major care nu are calitatea de proprietar sau chiriaş, acesta va prezenta împuternicirea legală (notarială) din partea proprietarului sau a titularului contractului de închiriere, dovedind totodată că are domiciliul sau reşedinţa la adresa pentru care solicită ajutorul de încălzire.

Ziarul de Ploiești

ajutoare incalzire sezon rece Floresti Prahovaajutoare lemne iarna 2024 Floresti
Comments (0)
Add Comment