Polițiștii argeșeni au continuat activitățile investigative, în urma cărora a fost identificată o locație unde este deținută o felină, despre care există indicii rezonabile că ar fi animalul folosit într-un material filmat.
Animalul era deținut în cadrul unei menajerii de pe raza județului Dâmbovița.
La locația în cauză au fost solicitați și reprezentanți ai A.N.S.V.S.A. și Agenției pentru Protecția Mediului Dâmbovița.
Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița.
Verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele s-au petrecut.
Ce s-a întâmplat și de la ce a pornit ancheta
La scurt timp, mai mulți iubitori de animale au sesizat situația și chiar au depus o plângere penală.
Miercuri dimineață, au avut loc percheziții la locuința lui Dani Mocanu, dar și la trei adrese din Ilfov și Argeș, respectiv la locuința persoanei care a filmat videoclipul și la sediul unui studio video.
„Mascații au venit in căutarea leului și da, chiar m-au găsit acasă. Din păcate, în România un videoclip e mai grav decât acest virus mortal care a făcut înconjurul planetei. Noi respectăm legile și ne supunem… dar unde e leul?” – a scris manelistul, pe facebook.
Pe contul de youtube al lui Dani Mocanu a fost scris următoarea explicație: „Legal Disclaimer : no one was harmed in the making of this film. This is special effects make-up, not a real injury ! /Avertisment: nimeni nu a fost rănit la turnarea acestor imagini. Sunt efecte speciale de machiaj, nu este o rană adevărată”.
Polițiștii au anunțat deschiderea unui dosar penal, în care se fac verificări privind rele tratamente şi cruzimi împotriva animalelor, in rem.
Ziarul de Ploiești