O pacientă a Spitalului de Pneumofiziologie din Brașov a murit într-un incendiu, pe care se pare că l-a provocat

Duminică după-amiază, dispeceratul ISU Brașov a fost anunțat cu privire la izbucnirea unui incendiu la etajul 1 al Spitalului Mârzescu din municipiu.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autoscară, două ambulanțe SAJ și un echipaj SMURD.

Incendiul a fost observat și lichidat în scurt timp, intervenția fiind începută, în primă fază, de către pacienți și personalul unității medicale.

Din păcate, în urma evenimentului, o persoană a fost găsită decedată. Este vorba despre o pacientă, care se pare că a provocat incendiul, dând foc la o saltea.

Alți 10 pacienți aflați la etajul 1 au fost evacuati.

Două cadre medicale, care au prezentat intoxicații cu fum, au fost evaluate la fața locului de către personalul medical.

Zdp.ro

incendiu spital Brasovpersoana decedata incendiu spitalstiri regionale Brasov
Comments (0)
Add Comment