Lucrările de construcţie sunt programate să înceapă în acest an, urmând ca unitatea să devină complet operaţională la începutul anului 2019.
Unitatea Poli-combustibili va permite ca o parte din producţia de componente GPL de până la 50.000 de tone să fie convertită în benzină şi distilate medii. Capacitatea totală a rafinăriei va rămâne de 4,5 milioane de tone/an.
“Această nouă unitate se bazează pe procesul inovativ Polyfuel, o tehnologie dezvoltată de Axens, pe baza a 50 de ani de experienţă comercială în domeniul conversiei olefinelor în combustibili, cunoscută ca fiind sigură şi curată”, se arată într-un comunicat OMV.
Proiectul presupune construcţia a trei reactoare principale, mai multe adsorbante, coloane şi pompe.
Datorită selecţiei corespunzătoare a echipamentelor de bază şi a schimbătoarelor de căldură, unitatea este proiectată pentru o eficienţă energetică ridicată.
Investiţiile la rafinăria Petrobrazi în perioada de după privatizare, respectiv 2005 – 2016, au însumat 1,2 miliarde euro, din care circa 600 milioane euro au fost investiţi pentru programul de modernizare desfăşurat în perioada 2010 – 2014.